Atelierele de degustare: Ulei si paine
30 Aprilie 2026
Ce faci joi, pe 30 aprilie?
Te invitam să descoperi cele 4 uleiuri @eliadabyeleolado în ordine ascendentă de complexitate și intensitate:
Agourelleo – ulei din recoltă timpurie, presat din măsline Halkidikis sau Hondroelia culese înainte de coacere completă, nefiltrat, cu un profil intens de iarbă proaspătă, roșii verzi și amărui elegant, bogat în polifenoli
Gold – ulei premium de origine grecească, presat la rece, cu un echilibru fin între fructat, amar și picant, medaliat internațional
Premium – ulei superior, obținut exclusiv prin mijloace mecanice din soiul Hondroelia, declarat cel mai bun ulei de măsline grecesc din varietatea Hondroelia de juriul concursului de la Atena și premiat cu aur la Berlin și Londra
Elixir – vârful gamei ELIADA, un ulei cu concentrație maximă de polifenoli, gândit pentru cei care vor cel mai de sus nivel al complexității și beneficiilor funcționale
A doua parte a serii este dedicată asocierilor culinare inedite, în care uleiul de măsline devine partenerul principal:
Ulei de măsline & pâine artizanală @dospino_bakery – pâine proaspătă, frământată lent și coaptă până la crustă perfectă, din brutăria artizanală Dospino din Iași. Testăm cum fiecare ulei schimbă experiența aceleiași felii de pâine.
Ulei de măsline & spumante – asocieri surprinzătoare între intensitatea polifenolică a uleiului și prospețimea și aciditatea spumantelor, o combinație neașteptată care funcționează impecabil când știi ce alegi.
Desert surpriză – o asociere cu ulei de măsline pe care probabil nu ai mai încercat-o, dar care o să redefinească ceea ce crezi că știi despre acest ingredient.
Înscriere în link ul din BIO
#eveniment #iasi