Meniu

Croquetas, Patatas Bravas y Corpinnat

Data: 11 Septembrie 2025

Organizator: Mosafir

Locație: Strada Plantelor 48, București

Joi, 11 septembrie – Croquetas, Patatas Bravas y Corpinnat Săptămâna asta, la Mosafir, joia are din nou accent spaniol. Punem pe masă două dintre cele mai iubite gustări iberice: Croquetas cu vită – cremoase în interior, făcute clasic cu besamel, vită și legume, apoi trecute prin panko și prăjite până ies aurii. Se servesc cu o maioneză cu nduja, ușor picantă. Patatas bravas – cartofii crocanți care n-au nevoie de prezentare, dar pe care îi aducem cu toată energia lor direct în atmosfera Mosafir. Iar pentru ca experiența să fie completă, în pahare curge Corpinnat – spumant spaniol premium, născut în Penedès, în Catalonia, din respect pentru terroir și tradiția locală: Gramona La Cuvée Extra Brut Alliances – elegant și echilibrat, cu note florale, de citrice coapte și migdale, plus un perlaj fin care îi dă multă prospețime. Torelló Brut Reserva – un clasic al casei Torelló: expresiv, cu arome de fructe albe și pâine prăjită, catifelat și cu final curat. Torelló Brut Nature 225 – maturat minimum 30 de luni, mai serios și structurat, cu nuanțe de alune, patiserie și un caracter sec, perfect pentru cine caută finețe pură. Un mix relaxat între gusturi spaniole, spumant cu caracter și atmosfera noastră obișnuită de joi – fără pretenții, dar cu mult gust.